Acasă Local Olt Olt: O mașină a luat foc în trafic la Găneasa, un bărbat...

Olt: O mașină a luat foc în trafic la Găneasa, un bărbat și o femeie reușind să se autoevacueze


Un bărbat și o femeie au fost la un pas de tragedie marți, mașina lor aprinzându-se ca o torță.
Ocupanții mașinii, soț și soție, din localitatea Bengești, județul Gorj, se îndreptau spre Craiova, când, pe drumul european E 574, pe raza localității Găneasa, județul Olt, mașina a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs de un conductor defect sau neizolat corespunzător. Cele două persoane au reușit să iasă la timp din mașină, fiind nevoite să-și continue drumul până la Craiova, unde se grăbeau să ajungă, cu o altă mașină.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în această dimineață, în comuna Găneasa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Autoturismul se afla în trafic  în momentul izbucnirii incendiului, iar în acesta se aflau șoferul și o pasageră. Cele două persoane au reușit să se autoevacueze înainte ca incendiul să cuprindă întregul autovehicul. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără și degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul în scurt timp, dar nu au mai putut să salveze autoturismul“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plt. maj. Alin Băsășteanu.
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version