Acasă Local Olt Olt: Un copil de trei ani, rănit într-un accident rutier pe DN4

Olt: Un copil de trei ani, rănit într-un accident rutier pe DN4

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în județul Olt, pe drumul național 64, între localitățile Osica de Sus și Brâncoveni. Două mașini, un autoturism care circula de la Caracal spre Slatina, și o autoutilitară, care circula din sens opus, s-au ciocnit. În urma impactului, trei persoane, toate ocupante ale autoturismului, au fost rănite. Printre victime se află și un copil de doar 3 ani, care, potrivit primelor informații, a suferit un traumatism abdominal. Un bărbat de 30 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial, excoriații și suspiciune de fractură de coloană cervicală, un alt bărbat, în vârstă de 29 ani, suferind o fractură la nivelul membrului inferior stâng. Victimele au fost transportate de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Olt și SMURD – Garda Osica de Sus la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version