Acasă Local Gorj Studenta ucisă la Timișoara, adusă la casa părintească din Padeș

Studenta ucisă la Timișoara, adusă la casa părintească din Padeș

Studenta ucisă la Timișoara condusă pe ultimul drum în Padeș

Andreea Morega, studenta la medicină, ucisă de „iubit“ într-un apartament în Timișoara, a fost adusă la casa părintească din Padeș, Gorj. Zeci de persoane au întâmpinat vehiculul firmei de servicii funerare care a adus trupul neînsuflețit. Andreea a fost întâmpinată cu lacrimi, flori și durere de către rude și localnici. Înmormântarea va avea loc joi la Cimitirul din satul natal.

Părinții fetei spun că Andreea nu avea iubit și că Mirel era doar un amic și coleg de facultate.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş spun că tânăra, de 21 de ani, era inconştientă şi prezenta urme de sânge pe suprafaţa corpului când a fost găsită.

Potrivit anchetatorilor, apartamentul de pe bulevardul Dragalina din Timişoara, unde a avut loc crima, aparţine părinţilor băiatului de 23 de ani. Acesta era student la Facultatea de Medicină din Timişoara, precum şi la Facultatea de Teologie. El locuia aici cu sora lui şi cu o verişoară, părinţii fiind din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Vineri după-amiază, el s-a dus cu Andreea în apartament. Între ei a izbucnit o ceartă, după ce fata i-a spus că vrea să se despartă de el.

La un moment dat, tânărul a luat un cuţit de bucătărie şi a început să o atace pe iubita sa.

Citește și: UM Sadu îi trimite în concediu fără plată pe angajații pensionari

Exit mobile version