Acasă Local Gorj Reluarea cursurilor după vacanță în Gorj, sub semnul întrebării

Reluarea cursurilor după vacanță în Gorj, sub semnul întrebării

Comisii speciale au început de miercuri verificări în unitățile de învățământ din Târgu Jiu și din județ. Veștile nu sunt deloc bune, după primele analize din teren

Reluarea cursurilor după vacanța din această săptămână este pusă sub semnul întrebării după cutremurele din Gorj.

Comisii speciale au început de miercuri verificări în unitățile de învățământ din Târgu Jiu și din județ. Veștile nu sunt deloc bune, după primele analize din teren. Marcela Mrejeru, inspectorul școlar general, a declarat că a verificat și personal anumite spații de învățământ unde au apărut fisuri și așteaptă punctul de vedere al specialiștilor, respectiv dacă elevii vor mai putea reveni în sălile de clasă de săptămâna viitoare.

Elevii din Gorj sunt în vacanță în această perioadă. „Am început deja verificări. Vor fi și cele cu ajutorul comisiilor de la ISU și ceilalți specialiști. Sunt fisuri în clădiri. Acum trebuie ca specialiștii să se pronunțe dacă acolo unde au apărut fisuri au fost afectate structurile de rezistență și dacă este sigur să se mai facă ore în acele spații.”, a declarat Marcela Mrejeru, șeful Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Un raport cu privire la starea școlilor după cutremur va fi întocmit după verificări și vor fi luate decizii.

Instituții cu activitatea suspendată

În localitatea Tismana, de exemplu, a fost afectat etajul Liceului, precum și o școală. La Liceul au apărut fisuri în aproape toate sălile de clasă, în urma celor două seisme produse la nivelul județului Gorj. Reprezentanții Primăriei Tismana iau în calcul, ca în funcție și de ce vor spune specialiștii, să nu mai folosească sălile de clasă de la etajul liceului. Se caută deja spații în altă parte. Seismele au afectat și alte clădiri din județ și din municipiul Târgu Jiu.

Cele mai multe probleme sunt la bisericile care sunt multe vechi și acum prezintă fisuri. De asemenea, la Târgu Jiu au fost oprită temporar activitatea unor instituții precum: Prefectura, Consiliul Județean, Primăria, Serviciul Pașapoarte, Serviciul Permise și altele.

Este de amintit că Institutul Național de Fizică a Pământului va trimite în Gorj trei stații seismice. Împreună cu acestea vor ajunge la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și 5 stații GPS. Potrivit conducerii INFP, echipamentele vor monitoriza mișcările faliilor, iar datele vor fi folosite pentru analize. Stațiile vor înregistra inclusiv cutremurele foarte mici. De precizat că o parte a locatarilor de la blocurile din Târgu Jiu s-au mutat la case, la țară. Nu toată lumea are însă această posibilitate. O familie din Ursați oferă cazare la casă unei mame cu copii, dacă aceștia locuiesc la bloc, în Târgu Jiu.

Exit mobile version