Acasă Local Gorj Gorj: Bărbat reținut după ce a făcut scandal pe stradă

Gorj: Bărbat reținut după ce a făcut scandal pe stradă

Tânărul de 21 de ani care a părăsit locul producerii accidentului a fost arestat preventiv
Tânărul de 21 de ani care a părăsit locul producerii accidentului a fost arestat preventiv

Un bărbat de 50 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, a ajuns în arestul IPJ. În cursul zilei de ieri, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 20 de ani, din comuna Albeni, cu privire la faptul că a fost amenințat cu acte de violență de un localnic. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul de 50 de ani ar fi ieșit din curtea casei sale, având în mână un corp tăietor și l-ar fi amenințat pe apelant. Cu ocazia intervenției, polițiștii au identificat și ridicat corpul tăietor în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de amenințare.

Exit mobile version