Acasă Local Gorj Gorj: O judecătoare ar fi fost bătută de către soţul poliţist. IPJ...

Gorj: O judecătoare ar fi fost bătută de către soţul poliţist. IPJ a demarat o anchetă

Judecătoarea lucrează la Tribunalul Gorj

O judecătoare din cadrul Tribunalului Gorj ar fi fost bătută joi de soţul care este poliţist. Femeia s-a prezentat, ieri, la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu pentru a beneficia de îngrijiri medicale. Judecătoarea prezenta traumatisme în zona feţei şi a capului. Medicii au sesizat poliţia, conform procedurilor, când şi-au dat seama ce s-a întâmplat. Un echipaj de poliţie a sosit la spital, însă judecătoarea nu a cooperat cu aceştia. Nu ar fi fost depusă nici plângere împotriva lui Marius Stroe, soţul judecătoarei. Conducerea IPJ Gorj s-a sesizat însă şi a dispus verificări. „Conducerea IPJ Gorj a dispus efectuarea de verificări de către Compartimentul Control intern, cu privire la aspectele sesizate de UPU Târgu Jiu, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. În prezent ofiţerul se află în concediu medical de peste o lună de zile”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Marius Stroe este angajat la Serviciul Judiciar şi nu poate fi anchetat, deocamdată, de şefi, pentru că nu se află la serviciu, fiind în concediu medical.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version