Acasă Local Gorj Gorj: Cuplurile care au participat la Nunta de Aur, premiate cu 500...

Gorj: Cuplurile care au participat la Nunta de Aur, premiate cu 500 de lei fiecare

Primăria Târgu Jiu a premiat ieri cu suma de 500 de lei fiecare cuplu participant la Nunta de Aur. Astfel, de Dragobete, 70 de cupluri din municipiul Târgu Jiu care au împlinit sau împlinesc în acest an 50 de ani consecutivi de căsnicie au participat la manifestarea organizată de către municipalitate. La Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”, din Târgu Jiu, a fost oficiată o slujbă religioasă. Cei trecuţi de 50 de ani de căsătorie şi-au reînnoit jurămintele şi au ascultat cu emoţie cuvintele preoţilor, aducându-şi aminte de momentul în care au păşit pentru prima dată împreună în faţa altarului. Slujba de la Biserică a durat aproximativ o oră, iar pentru cei mai în vârstă dintre participanţi au fost puse la dispoziţie scaune. Au existat şi bătrâni bolnavi, care aveau nevoie de sprijin pentru a se deplasa sau care nu puteau rămâne prea mult timp în picioare.

Petrecere cu premii

La finalul momentului religios naşii de ocazie, respectiv primarul interimar Aurel Popescu şi soţia acestuia au participat alături de cele 70 de cupluri la o şedinţă foto. Aceasta a avut loc în faţa lăcaşului de cult situat pe Calea Eroilor din municipiu. De aici pensionarii s-au deplasat alături de autorităţi la restaurantul de pe insuliţa din Parcul Central. Edilii au organizat o petrecere pentru cei 140 de târgujieni sărbătoriţi de Dragobete. Fiecare cuplu a primi un plic în care se afla suma de 500 de lei. De asemenea, primarul interimar Aurel Popescu le-a mai înmânat vârstnicilor câte o sticlă de şampanie, un buchet de flori şi o diplomă de apreciere. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie de muzică populară. Costurile pentru sărbătorirea Nunţii de Aur au depăşit 78.000 de lei, reprezentând premiile în bani şi masa organizată la restaurant. Fondurile au fost alocate din bugetul Local, prin intermediul unei Hotărâri de Consiliu.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version