Acasă Local Gorj Gorj: Specialiştii de la Cadastru organizează întâlniri zonale cu primarii

Gorj: Specialiştii de la Cadastru organizează întâlniri zonale cu primarii

Specialiştii de la Oficiul de Cadastru Gorj se vor întâlni perioric cu şefii din primării. Având în vedere necesitatea pregătirii activităților specifice realizării Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară în anul 2017, Prefectura și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj au convocat la o serie de întâlniri, aparatul de lucru al tuturor primăriilor din județ. „Prima întâlnire a avut loc astăzi, la Sala de ședințe a primăriei Târgu-Cărbunești, unde au participat primarii sau viceprimarii, secretarii și specialiştii în cadastru din Albeni, Alimpești, Baia de Fier, Bărbătești, Bengești-Ciocadia, Berlești, Bumbești-Pițic, Bustuchin, Căpreni, Crasna, Crușeț, Hurezani și Jupânești. Următoarele întâlniri vor avea loc în zilele următoare în baza unui grafic stabilit. De asemenea, pentru prezentarea unor problematici de interes pentru autoritățile publice locale, la aceste întâlniri și-au manifestat interesul de a participa și alte instituții, respectiv: Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, Direcția Județeană de Statistică Gorj, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj”,a declarat Corina Bâcoi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version