Mascaţii au descins astăzi la o adresă greşită din comuna gorjeană Glogova, iar o femeie care se afla în casă a făcut atac de panică. Victima are 37 de ani şi a fost transportată cu o ambulanţă, la Spitalul din Motru. Femeia susţine că va depune o plângere la Poliţia din Motru. Mascaţii şi-au dat seama că au greşit şi ajuns la adresa corectă, respectiv la o altă casă, aflată la câţiva metri distanţă. Descinderile au avut loc la Glogova şi Târgu Jiu, în cadrul unui dosar instrumentat la nivel naţional de către DIICOT şi care vizează fraude informatice.