O maşină a Poliţiei Locale Craiova a fost implicată, în această după-amiază, într-un accident rutier. Acesta a avut loc la intersecţia străzilor Câmpia Islaz cu Gheorghe Bibescu din Craiova. Potrivit poliţiştilor doljeni, accidentul a fost provocat de o şoferiţă care conducea un BMW pe strada Câmpia Islaz şi nu a acordat prioritate maşinii poliţiştilor locali, care circulau regulamentar pe Strada Gheorghe Bibescu.