Un tânăr de 33 de ani a fost accidentat pe trecerea de pietoni din zona sensului giratoriu de pe strada Caracal, în apropierea Spitalului Militar. Maşina care l-a lovit era condusă de o femeie de 29 de ani, din Craiova. Aceasta venea dinspre strada Henri Coandă, iar la intersecţia cu strada Caracal a făcut sensul giratoriu şi l-a accidentat pe bărbatul care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni. La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, care l-a transportat la spital pentru investigaţii. Pe numele şoferiţei s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.