Acasă Local Dolj Dolj: Depistaţi transportând bunurile furate din unitatea unde erau angajaţi

Dolj: Depistaţi transportând bunurile furate din unitatea unde erau angajaţi

Poliţişti din Segarcea au depistat, azi noapte, în trafic pe strada Republicii, doi bărbaţi, unul de 31 de ani, din comuna Giurgița, iar celălalt de 35 de ani, din localitate, ambii angajați ai unui agent economic cu punct de lucru în Segarcea. Astfel, poliţiştii au descoperit faptul că cei doi transportau în autoturism 24 de recipiente din plastic, a câte 5 litri fiecare, ce conțineau fungicid, toate având încă aplicat sigiliul. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză au sustras fungicidul de la societatea unde lucrau, având intenția de a-l valorifica.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, produsele sustrase fiind restituite persoanei vătămate.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version