Acasă Local Dolj Craiova: „Povestea celor trei purceluși”, la Teatrul Colibri

Craiova: „Povestea celor trei purceluși”, la Teatrul Colibri

 

Copiii vor afla, duminică, 6 mai, de la ora 11.00, „Povestea celor trei purceluși” într-un spectacol interactiv, vesel și educativ, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana (7 ani) și Andrei (6 ani) Popescu. Cei doi actori vor deveni parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea și ce decoruri și păpuși frumoase pot fi construite din cartoane.

Preţul biletului este de 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

 

 

 

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version