Acasă Local Dolj Dolj: Razie pe şoselele din judeţ

Dolj: Razie pe şoselele din judeţ

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri naţionale și europene au executat, ieri, între orele 9.00 – 12.00 și 14.00 – 18.00, o acţiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării de către conducătorii de autovehicule a regulilor de circulație privind efectuarea depășirilor. Cu această ocazie au participat 6 polițiști și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, 3 dintre acestea fiind pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere, toate pentru efectuarea depăşirii neregulamentare de către conducătorii auto. Sancțiunile contravenționale aplicate de oamenii legii se ridică la valoarea de 2680 de lei.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version