Acasă Local Dolj Dolj: Poliţist lovit de o maşină, la Filiaşi

Dolj: Poliţist lovit de o maşină, la Filiaşi

Poliţiştii doljeni au avut mult de lucru sâmbătă

Un polițist din Filiași a fost rănit ușor de un autoturism, marți dimineața, în timp ce se afla în misiune. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, marți, în jurul orei 09.00, un echipaj al formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Filiași, care se afla într-o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație pe DN6, a observat un autoturism care circula cu viteză. Unul dintre polițiști a coborât din autospecială pentru a-i face șoferului semn să oprească pentru control, moment în care agentul a fost lovit de un alt autoturism. Se pare că șoferul care l-a acroșat pe polițist, un bărbat de 62 de ani, din Mătăsari, Gorj, s-a speriat și a pierdut controlul direcției. Agentul de poliție a fost lovit cu aripa stânga-față a mașinii, după care a fost proiectat pe parbrizul mașinii. Polițistul lovit a fost transportat la Spitalul de Urgență din Craiova, unde a primit primele îngrijiri medicale. Reprezentanții IPJ Dolj au mai explicat că agentul a suferit leziuni ușoare în urma accidentului și nu a rămas internat la unitatea medicală. Gorjeanul de 62 de ani este cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version