Acasă Local Dolj Consiliul Naţional al Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali s-a întrunit astăzi la Craiova

Consiliul Naţional al Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali s-a întrunit astăzi la Craiova

Sediul Primăriei Craiova a fost astăzi gazda Consiliului Naţional al Uniunii Sindicatelor Poliţiştilor Locali din România. Invitaţi la eveniment au fost senatorul Radu Preda și primarul din Bănie, Mihail Genoiu. În cadrul întrunirii s-au discutat aspecte privind înființarea unor instituții de formare a polițiștilor locali, aspecte privind punerea în aplicare a legii salarizării, a modificărilor la statutul funcționarilor publici și, de asemenea, au fost formulate propuneri privind adoptarea statutului polițistilor locali. Nu în ultimul rând, reprezentanții Uniunii Sindicatelor Polițiștilor Locali au solicitat înființarea unei structuri în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care să aibă ca principal obiectiv reprezentarea polițiștilor locali în cadrul ministerului.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version