Acasă Local Dolj Dolj: Şi-a găsit sfârşitul, după ce a traversat neregulamentar

Dolj: Şi-a găsit sfârşitul, după ce a traversat neregulamentar

O femeie de 82 de ani, din Bratovoieşti, şi-a pierdut viaţa vineri seara, după ce a fost acroşată  de un autoturism condus de  Mihai I. , de 34 de ani, din comuna Podari, Dolj, pe DN 55, din direcția Bechet – Craiova.  Ioana M., de 82 de ani, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat și nesemnalizat şi a fost acroșată cu partea stângă față a vehiculului. Echipele de polițiști ajunse la fața locului au constatat faptul că, din accident, a rezultat decesul doljencei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version