Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Dolj, informează că, luni, 15 mai, s-a încheiat Campania de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2017. Astfel, la nivelul județului Dolj au fost depuse 38.098 cereri unice de plată, însumând o suprafață solicitată de 411.872 ha. Deși numărul fermierilor ce au depus cerere unică de plată în Campania 2017 a scăzut raportat la Campania 2016, cu 1.643 cereri, suprafața solicitată la plată a crescut cu 6.150 ha, astfel – de la 405.722 ha solicitate la plată în Campania 2016, la 411.872 ha , suprafața aferentă Campaniei 2017.
Scăderea numărului de fermieri ce au depus cereri unice de plată în Campania 2017, raportat la Campania 2016, se datorează procesului de grupare prin comasare a terenurilor agricole.Totodată, menționăm faptul că numărul marilor fermieri (ce dețin o suprafață mai mare sau egală cu 50 ha) a crescut de la 761 fermieri în Campania 2016, la 778 fermieri deponenţi în Campania 2017, iar suprafața solicitată la plată de către marii fermieri s-a mărit cu 8.474 ha, față de anul de cerere 2016, de la 252.546 ha suprafață solicitată la plată in campania 2016, la 261.020 ha , suprafață solicitată în Campania 2017.
În perioada imediat următoare, se vor executa controale administrative și controale pe teren, astfel încât să nu existe întârzieri în acordarea plăților în Campania 2017.