Acasă Local Dolj Dolj: Şi-a anunţat maşina furată, după ce a fugit de poliţie şi...

Dolj: Şi-a anunţat maşina furată, după ce a fugit de poliţie şi a făcut accident

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraș Filiaşi, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, aseară, în jurul orei 20.45, au constatat pe Bulevardul Racoțeanu din orașul Filiași, faptul că, din direcția Craiova, un autoturism circula cu viteza de 117 km/h.
Polițiștii au efectuat semnal de oprire, moment în care conducătorul auto nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea pe strada 13 Septembrie unde, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare a lovit un autoturism parcat, după care conducătorul auto a abandonat autoturismul în cauză și a fugit.
În aceeași seară, la ora 21.40, Ionuţ B., de 21 de ani, din localitatea Scăiești, Dolj, a sesizat, prin 112, faptul că i-a fost sustras autoturismul din fața locuinței, fiind vorba, de fapt, despre autoturisum implicat cu puțin timp înainte în tamponare. Din cercetările efectuate de polițiștii doljeni s-a stabilit că tânărul de 21 de ani a fost la volanul autoturismului în momentul când a fost depistat încălcând regimul legal de viteză, fiind totodată vinovat și de avarierea autoturismului parcat, iar fapta de furt sesizată este nereală.
Pe numele tânărului a-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, totodată acesta fiind sancționat contravențional cu amendă.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version