Acasă Local Dolj MAI: Cursurile școlare, suspendate, luni, în 20 de județe

MAI: Cursurile școlare, suspendate, luni, în 20 de județe

Școlile din 20 de județe își vor suspenda luni cursurile, din cauza vremii nefavorabile, iar în cursul zilei de marți măsura va fi menținută în 16 județe, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit Agerpres.

Astfel, luni, cursurile vor fi suspendate în: Botoșani, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Olt, Maramureș, Neamț, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Marți vor fi întrerupte cursurile în 16 județe, excepție făcând județele Călărași, Giurgiu, Tulcea și Vaslui față de cele menționate anterior.

MAI arată că în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a hotărât realizarea unei analize obiective la nivelul fiecărui județ cu privire la întreruperea cursurilor școlare pentru evitarea oricăror situații de risc care ar putea apărea din cauza vremii severe.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version