Acasă Local Dolj Accident produs de un şofer băut

Accident produs de un şofer băut

Două persoane au ajuns la spital cu răni grave, iar alta a suferit leziuni mai usore după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ 606 E, în afara comunei Botoşeşti-Paia. Potrivit poliţiştilor, Alexandru G., de 29 de ani, din comuna Brabova, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 606 E, din cauza faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Stelian A., de 31 de ani, din Brabova, şi a lui Mugurel A., de 34 de ani, din Craiova, precum şi rănirea uşoară a conducătorului auto. Şoferului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.
Exit mobile version