Acasă Local Dolj Intervenţii ale pompierilor doljeni

Intervenţii ale pompierilor doljeni


În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină pentru stingerea a cinci incendii, o intervenție descarcerare.

Ieri, la ora 11:31, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată şi mirişte pe un teren viran (pe marginea DJ561D) aparţinând Consiliului Local Băileşti. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la vegetație uscată, în urma acestuia au ars  vegetaţie uscată  pe o suprafaţă de aprox. 1 ha. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o țigară aprinsă aruncată la întâmplare.

Tot ieri, la ora 12:20, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Perişor, str.Iulică Bălan. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperişul anexei gospodărești, în urma acestuia a ars acoperişul anexei gospodăreşti confecționat din lemn cu învelitoare din tablă  pe o suprafaţă de aprox.50mp. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului un foc deschis în spaţii deschise.

Ieri, ora 12:55, Secţia Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Craiova, bdul Dacia. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la adăpostul de animale, în urma acestuia au ars două adăposturi de animale  confecționate din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de aprox.40mp. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului un foc deschis în spaţii deschise.

Ieri, ora 17.12, Secţia Pompieri Băileşti a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Izvoare. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la vegetație uscată, în urma acestuia a ars vegetaţie uscată şi mirişte pe o suprafaţă de aprox. 1 ha. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o țigară aprinsă aruncată la întâmpare.

În data de 13.07.2016, ora 19:35, Garda Intervenţie Pompieri Bechet a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată pe un teren viran aparţinând Consiliului Local Mârşani. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la vegetație uscată, în urma acestuia a ars  vegetaţie uscată  pe o suprafaţă de aprox. 20 ha. Din primele cercetări rezultă drept cauză probabilă a incendiului o țigară aprinsă aruncată la întâmplare. La intervenţie a participat şi SVSU Mârşani.

Arderea miriştii, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează cu acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi numai după obţinerea permisului de lucru cu foc în două exemplare.
Emiterea permisului se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau o persoană desemnată în acest sens. Primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permisiunea de a  arde miriştea, vegetaţia uscată sau resturile vegetale, şi un al doilea exemplar serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă. Obţinerea permisului de lucru cu focul nu este obligatorie în cazul în care resturile vegetale şi vegetaţia uscată sunt arse în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.

În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;
În perioadele de caniculă şi secetă arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale poate fi interzisă pe o anumită perioadă de timp sau în anumite intervale orare, prin ordin al prefectului; primarii au obligaţia de a aduce la cunoştinţă populaţiei aceste perioade şi intervale.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version