Acasă Local Dolj Cristian Dobre, sub control judiciar pentru 60 de zile

Cristian Dobre, sub control judiciar pentru 60 de zile

Cristian Dobre, patronul Polystart, fost şef la Camera de Comerţ şi Industrie Dolj, a fost reţinut, luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru 24 de ore, în dosarul „Water Park”, iar astăzi instanța a respins propunerea de arestare preventivă și s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu posibilitatea de a fi contestată în termen de trei zile.  Dobre este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni prin care a prejudiciat Primăria Craiova şi Ministerul Dezvoltării cu peste 1,2 milioane euro.
Mai exact, acesta este acuzat de participaţie improprie la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată (5 acte materiale), instigare la dare de mită, instigare la spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale).

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version