Acasă Local Dolj Doljean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Doljean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Lucrători din cadrul Politiei oraș Bechet – Formaţiunea Investigaţii Criminale și Postului de Poliţie Ostroveni au organizat ieri o acţiune pe linia verificării modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniul regimului armelor şi muniţiilor.

În cadrul actiunii a fost depistat I. Florea, de 63 de ani, din comuna Ostroveni, Dolj persoană aflată în evidenţe ca posesoare a unui permis de armă și care nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termenul legal de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
A fost întocmit dosar penal pe numele doljeanului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi munițiilor, arma, 12 cartuşe, precum şi permisul de armă emis de IPJ Dolj, la data de 21.02.1995, au fost ridicate pentru cercetări.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version