Acasă Local Dolj Razie pe şoselele din Dolj

Razie pe şoselele din Dolj

Aproximativ 280 de polițiști, de la formațiunile de ordine publică, poliție rutieră, dar și investigații criminale, au acționat aseară, astfel fiind instituite 65 filtre rutiere în care au fost verificate peste 1.400 autovehicule. De asemenea, polițiștii doljeni au efectuat verificări și controale la 198 agenţi economici; din care 160 baruri/cluburi, aproximativ 2.000 persoane fiind legitimate.
Ca urmare a abaterilor constatate de polițiști au fost întocmite 4 dosare de cercetare penală pentru încălcări ale regimului circulației pe drumurile publice, totodată fiind aplicate și 396 sancțiuni contravenționale de peste 130.000 lei.
Polițiștii au luat măsură complementară de reținere a 19 permise de conducere (din care 5 pentru alcool), iar 17 certificate de înmatriculare au fost retrase; precum și 8 plăcuţe de înmatriculare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version