Acasă Local Dolj Dolj: Peste 150 de sancţiuni contravenţionale în 24 de ore

Dolj: Peste 150 de sancţiuni contravenţionale în 24 de ore

Polițiștii rutieri au continuat și ieri acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii Biroului Rutier Craiova acționând pe linia prevenirii și combaterii opririlor neregulamentare, iar cei din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au acționat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de depășirile neregulamentare.
De asemenea, efectivele Biroului Rutier au acţionat și pe linia urmăririi modului în care sunt respectate prevederile legale de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.
În cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri au fost constatate și aplicate 155 sancțiuni contravenționale de peste 20.800 de lei, dintre care 86 pentru opriri neregulamentare, iar alte 6 amenzi au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 9 permise de conducere, iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version