Acasă Local Dolj Dolj: Acțiunile pentru combaterea evaziunii fiscale continuă

Dolj: Acțiunile pentru combaterea evaziunii fiscale continuă

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și Poliției Segarcea au organizat ieri o acţiune în municipiul Craiova și Segarcea, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi a produselor din carne ” . În cadrul acțiunii, oamenii legii au verificat 9 societăţi comerciale precum și alți 11 agenți economici persoane fizice. În urma controalelor și a neregulilor constatate, polițiștii doljeni au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de  55.000 lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat peste 200 kg carne tocată în valoare de 2.500 de lei.

În cadrul controlului efectuat  la o societate comercială din municipiul Craiova, polițiștii au constatat faptul că reprezentanții societății ofereau spre vânzare aproape 800 mici, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea cantității de mici, pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version