Acasă Local Dolj Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

Foto: cuvantul-ortodox.ro

În Duminica a 18 – a după Rusalii (27 septembrie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, filie a Parohiei Melineşti, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.

Preasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vălcea, în zi de prăznuire a ocrotitorului eparhiei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Biserica din satul Cerna Vârf, filie a Parohiei Buseşti, Protoieria Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, iar Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va sluji la Biserica din Parohia Pestra, comuna Dăneasa, Protoieria Caracal, judeţul Olt.

 

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version