Acasă Local Dolj CFR SA a demarat campania „Gări curate”

CFR SA a demarat campania „Gări curate”

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a demarat un amplu program de curăţenie şi igienizare a spaţiilor şi terenurilor din zona căii ferate, program prin care compania doreşte să promoveze acţiunile comune de ecologizare a mediului, în rândul cetăţenilor şi al călătorilor.
Campania „Gări curate” se desfăşoară pe raza de activitate a celor 8 sucursale regionale – Bucureşti, Braşov, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa -, angajaţii participând individual sau în echipe la acţiuni de colectare a gunoaielor din staţiile de cale ferată, haltele de mişcare, spaţiile destinate publicului călător, de strângere şi depozitare a deşeurilor şi a materialelor aruncate în zona de protecţie şi siguranţă a căii ferate, în zonele tehnologice sau în vecinătatea liniilor de cale ferată. De asemenea, până la finalul campaniei care se va încheia în luna octombrie, feroviarii vor desfăşura şi lucrări de salubrizare şi de înfrumuseţare a spaţiilor şi a terenurilor aflate în administrare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version