Acasă Local Dolj Şedinţă a Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dunării

Şedinţă a Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, cu ocazia Zilei Internaţionale a Dunării

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu organizează şi găzduieşte luni, 29 iunie, începând cu ora 10:00, şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre desfăşurată cu ocazia Zilei Internaţionale a Dunării. Pe lângă evidenţierea acestui eveniment, membrii Comitetului de Bazin vor dezbate următoarele teme aflate pe ordinea de zi: Informare şi prezentare a Planurilor de Management a Riscurilor la Inundaţii (documente ce trebuie finalizate şi publicate până la 22 Decembrie 2015 şi puse la dispoziţia Comisiei până la 22 Martie 2016); proiectul Planului de Management Bazinal – programe de măsuri, cadru general de abordare; proiectul Planului de Management Bazinal – rezolvarea în procesul de consultare a publicului; şi Sistemul regional de alimentare cu apă Izvarna (prezentat de către un reprezentant al Companiei de Apă Oltenia).

Totodată se va discuta despre cele două proiecte pe care ABA Jiu le are în desfăşurare pe fonduri europene, „Regularizare pârâu Raznic în zona localităţii Greceşti – confluenţa cu râul Jiu, judeţul Dolj şi „Aducerea la clasa de importanță a digurilor de pe râul Jiu, pe sectorul Rovinari-Văleni, județul Gorj”.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version