Acasă Local Dolj Dolj: Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un tractor

Dolj: Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un tractor

(Foto: flamanzi.ro)
(Foto: flamanzi.ro)

Un bărbat din comuna doljeană Goicea și-a pierdut viața aseară, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat. Polițiștii din localitatea Bistreț și pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost anunțați ieri, în jurul orei 19:00, despre faptul că un tractor s-a răsturnat pe un dig, iar o persoană a rămas prinsă sub vehicul. Oamenii legii au stabilit că tractorul s-a răsturnat după ce i s-a desprins roata din stânga-față, dar şi că de autovehiculul condus de Gigi Tudor, de 22 de ani, din comuna Goicea, era legată o căruţă în care se aflau două persoane. După ce vehiculul s-a răsturnat pe marginea canalului Mălăin, Cătălin Duicu, de 27 de ani, tot din Goicea, care se afla în căruță, a fost prins sub tractor și a decedat. Șoferul tractorului și celălalt bărbat aflat în căruță au fost răniți ușor și au fost transportați la spital, unde au primit îngrijiri medicale.


Editor: Oana Olaru

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version