Acasă Local Olguţa îngroaşă organigrama. Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova

Olguţa îngroaşă organigrama. Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova

Olguţa Vasilescu deschide larg uşa Primăriei Craiova şi scoate la concurs nu mai puţin de 72 de posturi noi, pe lângă altele vacante. Majoritatea sunt funcţii publice de execuţie. Se caută tineri care să lucreze în administraţia publică locală, potrivit explicaţiei din referatul de aprobare a modificării organigramei şi statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Craiova. Posturile contractuale și funcțiile publice nou înființate sunt prevăzute ca fiind posturi cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Pentru multe dintre ele nu se cere experienţă.

Olguţa Vasilescu deschide larg uşa primăriei şi scoate la concurs zeci de posturi noi

E avalanşă de posturi libere scoase la concurs la Primăria Craiova! Instituţia a declanşat o acţiune fără precedent de recrutare de personal, mai ceva ca AJOFM Dolj. Nu mai puţin de 72 de posturi noi au fost înfiinţate, plus altele vacante pentru care nu mai este nevoie de inspectori grad profesional superior, ci de inspectori debutanţi. Altfel spus, Olguţa Vasilescu deschide larg uşa Primăriei Craiova şi aşteaptă tineri care să lucreze în administraţia publică locală, potrivit explicaţiei din referatul de aprobare a modificării organigramei şi statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Craiova. 

Noua organigramă, mult mai stufoasă, va fi supusă la vot în şedinţa de astăzi a Consiliului Local şi prevede un număr total record de 684 de posturi, structurate astfel: 3 funcţii de demnitate publică; 543 funcţii publice, din care 55 funcţii publice de conducere și 488 funcţii publice de execuţie; 138 funcţii contractuale, din care 4 funcţii de conducere şi 134 funcţii de execuţie.

În comparaţie, în iulie 2022, la nivelul aparatului de specialitate al primarului municipiului Craiova exista un număr de 612 posturi: 3 funcţii de demnitate publică; 475 funcţii publice, din care 53 funcţii publice de conducere si 422 funcţii publice de execuţie; 134 funcţii contractuale, din care 3 funcţii de conducere şi 131 funcţii de execuţie. Asta înseamnă 72 de posturi noi care vor fi scoase la concurs: 68 de funcţii publice, dintre care 2 funcţii noi de conducere şi 66 funcţii de execuţie; 4 funcţii contractuale, din care una de conducere şi 3 de execuţie. 

Se oferă posturi cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată

Propunerea de reorganizare a unor compartimente funcţionale este construită astfel încât să răspundă cerinţelor de eficienţă şi eficacitate specifce unei autorităţi locale moderne, după cum se menţionează în proiectul de hotărâre. „Resursa umană va fi alocată preponderent către departamentele funcţionale în care se desfăşoară activităţi precum atragerea de resurse financiare externe, mai ales prin accesarea fondurilor europene, monitorizarea şi administrarea serviciilor publice, amenajarea teritorială şi urbanism, planificarea investiţiilor publice, încasarea impozitelor şi taxelor locale etc“, se mai explică în document. 

Executivul mai susţine că numărul funcţiilor publice de conducere din cadrul aparatului de specialitate al primarului se circumscriu prevederilor din Codul Administrativ, fiind sub procentul de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate. „De asemenea, facem menţiunea că modificările intervenite atât în ceea ce priveşte structura funcţiilor publice, cât şi asupra posturilor de natură contractuală, respectă prevederile legale aplicabile. Posturile contractuale și funcțiile publice nou înființate sunt prevăzute ca fiind posturi cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată“, se arată în proiect. 

Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova. La ce Direcţii şi Servicii ar mai fi nevoie de oameni

Potrivit noii organigrame, este nevoie de oameni noi la mai toate Direcţiile şi Serviciile primăriei, pe lângă faptul că se şi înfiinţează structuri noi. Asta pe lângă rotaţiile care sunt propuse, cum ar fi transformarea unor posturi de portari în muncitori calificaţi, la Serviciul Administrativ, sau desfiinţarea şi înfiinţarea de funcţii publice, pentru a nu mai fi nevoie de experienţă. 

La Serviciului Patrimoniu, spre exemplu, o funcţie vacantă de consilier grad superior este desfiinţată şi înfiinţată o funcţie publică de execuţie vacantă de consilier, grad profesional debutant. „Justificarea acestei măsuri este dată de necesitatea asigurării accesului la funcțiile publice vacante din cadrul acestei direcții a unui numar cât mai mare de candidați, fiind o modificare a calității funcției publice, în sensul diminuării gradului profesional, dat fiind faptul că în ultimii ani procesul de recrutare a fost îngreunat de condițiile de participare la ocuparea funcțiilor publice scoase la concurs“, este explicaţia municipalităţii. 

Aceeaşi situaţie ar fi şi la Serviciul Registrul Agricol, unde „deşi au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, acestea nu au putut fi ocupate din cauza cerinţelor specifice referitoare la vechimea în specialitatea studiilor (minimum 7 ani pentru funcțiile publice de grad superior)“, dar şi la Biroul Relaţii cu Consiliul Local sau Serviciul Administrare Locuinte, Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari. 

Primăria mai vrea 10 jurişti

Posturi multe disponibile sunt şi la Direcţia Juridică. Aici, activitatea ar fi una complexă aşa că este nevoie de 10 oameni: 4 consilieri juridici debutanţi, 3 consilieri grad profesional asistent şi încă 3 consilieri grad profesional principal.

„Activitatea acestei direcţii este una complexă, care include: redactarea acţiunilor în justiţie, formularea de întâmpinări, note scrise, concluzii scrise, asigurarea şi administrarea materialului probator necesar în acţiunile în care autoritatea locală are calitatea de reclamant, pârât, introdus în cauză, intimat, etc; acordarea vizei de legalitate pe actele întocmite de structurile funcţionale din aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova; asigurarea, în colaborare cu celelalte direcţii/servicii/birouri, a întregului material probator necesar susţinerii acţiunilor judecătoreşti; acordarea de consultanţă de specialitate, structurilor din aparatul de specialitate al primarului municipiului Craiova, precum şi serviciilor şi instituţiilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Craiova;

avizarea, din punct de vedere al legalităţii, a dispoziţiilor emise de primar, a contractelor încheiate, precum şi a altor documente ce impun viza de legalitate; întocmirea rapoartelor de specialitate premergătoare elaborării hotătârilor Consiliului Local al Municipiului Craiova; reprezentarea, apărarea şi susţinerea intereselor autorităţii locale în faţa instanţelor judecătoreşti, etc“, se explică în referatul de aprobare a noii organigrame. 

După ce am aflat ce face un consilier juridic din Primăria Craiova, aflăm şi că angajaţii de la Direcţia Impozite şi Taxe se descurcă tot mai greu cu solicitările, aşa că şi aici ar fi nevoie de întăriri. Mai ales că din 2021 a apărut şi taxa specială de salubrizare, unde este nevoie de stabilirea, urmărirea, controlul şi încasarea acesteia. Prin urmare, va fi înfiinţat un compartiment nou – Compartimentul Administrare Taxă Specială de Salubrizare, cu 6 funcţii publice de execuţie, prin redistribuire. 

Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova. Angajări masive la Urbanism

Greu le-ar fi şi celor de la Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, unde „ar fi vorba de un volum mai mare de muncă şi de atribuţii complexe“. „Activitatea de aici presupune verificarea şi eliberarea documentaţiilor de urbanism şi de amenajarea teritoriului de pe raza municipiului Craiova, iar personalul existent este subdimensionat, raportat la atribuţiile din domeniu“, se arată în referat. Aşa că se propune suplimentarea numărului de posturi. Astfel, la Serviciul Autorizaţii în Construcţii, Obţinere Avize, Taxe sunt disponibile cinci posturi de inspectori debutanţi, două de inspector – grad profesional asistent şi un post de inspector – grad profesional principal. Alte cinci posturi sunt disponibile la Serviciul Urbanism şi Nomenclatură Urbană, alte două fiind înfiinţate la Biroul Cadastru (inspector superior și inspector debutant). 

Olguţa Vasilescu deschide larg uşa primăriei şi scoate la concurs zeci de posturi noi

De asemenea, la Serviciul Investiţii şi Achiziţii se înfiinţează două funcţii publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal şi o funcţie publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional asistent. Şi la Serviciul Licitaţii va fi mai multă înghesuială, pentru că aici se înfiinţează patru funcţii publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal, două funcţii publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional asistent şi o funcţie de inspector, clasa I, grad profesional superior. 

E muncă multă şi la proiectele europene. Primăria caută întăriri

Rotiri de cadre, reorganizări şi înfiinţări de noi structuri vor fi şi la Direcția Elaborare și Implementare Proiecte, cea care are ca obiectiv general managementul integrat al proiectelor cu finantare nerambursabilă, respectiv identificarea ideilor de proiect și a surselor de finanțare, elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe la nivelul municipiului Craiova. Aici îşi desfăşoară activitatea 26 de persoane, funcționari publici, dar și personal contractual. Toți membrii direcției au atribuții și responsabilități în domeniul scrierii și implementării proiectelor cu finanțare externă, ocupând în cadrul echipelor de proiect diverse poziții (manager proiect, asistent manager, responsabil financiar, responsabil tehnic, responsabil comunicare), după cum susţine primăria. 

Numai că e mult de muncă şi ar mai fi nevoie de personal. „Dat fiind numărul mare de proiecte în implementare, cererile de finanțare aflate în etapa de evaluare, precum și contractele de finanțare care urmează să fie semnate, dar și necesitatea întocmirii cererilor de finanțare și a documentelor suport în vederea accesării de finanțare nerambursabilă, direcția se confruntă cu personal insuficient pentru funcţionarea în condiţiile respectării dispoziţiilor legale şi a îndeplinirii atribuţiilor, iar suplimentarea atribuţiilor prin redistribuirea sarcinilor nu mai reprezintă o soluţie, întrucat volumul de lucru presupune studiu, identificare, analiză, sinteza de elaborare şi, începand cu 31.12.2023, urmărirea ex-post a proiectelor implementate în cadrul Programului Operaţional 2014-2021“, este motivarea primăriei. 

Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova. Se înfiinţează Biroul Accesare fonduri nerambursabile

Astfel, se propune reorganizarea Direcției Elaborare și Implementare Proiecte, prin înființarea unei noi structuri, respectiv Biroul Accesare fonduri nerambursabile, în subordinea directorului executiv, cu „scopul de a identifica proiectele prioritare ale municipalității în vederea accesării de finanțare din fonduri nerambursabile, scrierea acestora în conformitate cu ghidurile specifice fiecărei componentă sau prioritate de intervenţie“. Noul birou va avea șapte posturi. Aici se înființeaza funcţia publică de conducere de şef birou şi trei funcţii publice de inspector. De asemenea, Biroul Management Financiar se suplimentează cu patru funcţii publice de execuție, care sunt propuse spre înființare. 

Şi la Serviciul Proiecte şi Programe de Dezvoltare se propune suplimentarea numărului de posturi. Aici sunt disponibile 7 posturi de inspector (două de inspector debutant, două de inspector asistent, două de inspector principal şi unu de inspector grad superior). Tot în cadrul Direcției Elaborare și Implementare Proiecte va fi înfiinţat Serviciul Monitorizare implementare și post implementare proiecte, în subordinea directorului executiv, unde apar patru posturi noi. 

În fine, 10 posturi noi sunt şi la Serviciul Administrare şi Exploatare Stadion, care se ocupă de organizarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive desfăşurate pe cele două stadioane din cadrul Complexului Sportiv Craiova: de fotbal şi de atletism. Din cele 10 posturi noi, trei sunt de inspector, şase de muncitor calificat şi unul de îngrijitor. Propusă pentru reorganizare este şi Direcţia Baze Sportive şi Agrement Craiova. Aici se înfiinţează Serviciul Administrare şi Monitorizare Bază Sportivă şi Agrement, care va avea un număr de 49 de posturi.

Exit mobile version