Acasă Local Dolj Avansări în grad la I.S.U. Dolj

Avansări în grad la I.S.U. Dolj

Avansări ăn grad la I.S.U. Dolj

La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Județului Dolj (I.S.U.), a avut loc, ieri, festivitatea organizată cu prilejul avansării în grad, la termen, a unui numar de 87 cadre militare dintre care 10 ofițeri,1 maistru militar şi 76 subofiţeri.

Activităţile au debutat cu ridicarea Drapelului pe catarg şi intonarea Imnului Naţional, în prezenţa întregului personal, iar după primirea onorului şi a raportului, inspectorul-şef al ISU Dolj a dat citire ordinelor de înaintare în grad şi a felicitat cadrele militare pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pe timpul misiunilor.

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version