Acasă Local Dolj Tineri încarceraţi într-o maşină făcută praf

Tineri încarceraţi într-o maşină făcută praf

Doi tineri de 21, respectiv 25 de ani au fost răniţi în urma unui accident rutier produs ieri-dimineaţă, în jurul orei 4.00, pe DN 7, în localitatea vâlceană Budeşti.
Potrivit oamenilor legii, şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei excesive şi a lovit un cap de pod. Pompierii vâlceni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă a intervenit cu încă două ambulanţe. Şoferul şi un pasager din autoturismul grav avariat au fost găsiţi încarceraţi de pompieri, iar aceştia din urmă au lucrat aproximativ 30 de minute pentru descarcerarea victimelor. Cei doi tineri au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea cu multiple traumatisme, una dintre victime fiind în stare gravă.
Poliţiştii au explicat că şoferul nu a fost testat cu etilotestul, având în vedere starea gravă în care se afla, dar i s-au recoltat probe de sânge, pentru a se stabili dacă s-a urcat băut la volan. A fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version