Acasă Local Un segment din axa de circulaţie Sud – Nord a Râmnicului, dat...

Un segment din axa de circulaţie Sud – Nord a Râmnicului, dat în folosinţă

Segmentul de drum cuprins între strada Gib Mihăescu şi strada Libertăţii din prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord a fost dat ieri în folosinţă. Sectorul are o lungime de 263 m, iar lucrările preconizate aici constau din desfacerea platformelor betonate existente anterior, montarea de borduri, realizarea suprafaţei carosabile, trotuare şi piste de biciclete, amenajare de spaţii verzi cu sistem automat de irigare şi plantare de tei, montare de elemente de mobilier stradal (coşuri de gunoi, bănci), un sistem de iluminat modern, precum şi canalizare menajeră şi reţea de distribuţie a apei. Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, a anunţat că întreaga axă de circulaţie Sud-Nord va fi gata cel mai târziu în primăvara anului 2020. Prelungirea bulevardului Tineretului spre Nord implică o serie de noi reguli de circulaţie în zonă, iar şoferii sunt rugaţi să conducă prudent, respectând indicatoarele şi marcajele rutiere. La ceremonia inaugurală au participat primarul Mircia Gutău, alături de Înaltpreasfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Judeţean, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, alţi oficiali şi numeroşi cetăţeni.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version