Acasă Local Gorj Petrecere de pomină la Revelionul artiştilor

Petrecere de pomină la Revelionul artiştilor

Interpreţii şi instrumentiştii de muzică populară din Gorj şi din întreaga ţară au petrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu Jiu. Pe insuliţa din municipiu a fost organizată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cea de-a noua ediţie a Revelionului artiştilor şi muzicanţilor, la care au participat aproape 800 de persoane. Dacă de Anul Nou s-au aflat la datorie şi au muncit, de data aceasta a venit rândul artiştilor să se distreze. Atmosfera a fost întreţinută de formațiile Vest Music din Arad și Favorit Band din Constanța. Petrecerea a fost organizată de: Gigi Vasile, Elisabeta Vasile, Aurel Colceag, cu sprijinul interpretei Niculina Stoican. Interpreţii şi instrumentiştii de muzică populară şi-au făcut un obicei din a petrece împreună la Târgu Jiu, la început de an. Revelionul artiştilor şi muzicanţilor s-a încheiat în zori, când au plecat ultimii participanţi la eveniment.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version