Bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu vor avea căldură în saloane, începând cu sfârşitul acestei săptămâni. Agentul termic va fi furnizat de duminică, ca urmare a deciziei pe care a luat-o conducerea unităţii medicale. Decizia a avut în vedere scăderea temperaturilor din ultimele zile. Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu, afirmă că au fost deja efectuate reviziile tehnice ale surselor de căldură. „La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, medicii şi asistenţii nu au solicitat încă pornirea căldurii. În schimb, de duminică seara, de la ora 21.00, vom porni căldura în toate cele trei sedii pe care Spitalul Judeţean le deţine în Târgu Jiu. Revizia a fost făcută, centralele au fost verificate înainte. Vom porni duminică seară căldura şi nu vor fi nici un fel de probleme“, a precizat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.