Acasă Local Dolj S-a urcat băut și fără permis la volan, a provocat un accident...

S-a urcat băut și fără permis la volan, a provocat un accident și a bătut un șofer

Un tânăr de 23 de ani din comuna doljeană Urzicuța a fost arestat preventiv joi, fiind acuzat că a condus băut și fără permis, a provocat un accident de circulație și l-a luat la bătaie pe șoferul a cărui mașină o lovise.
Potrivit polițiștilor doljeni, miercuri, în jurul orei 10.30, poliţiştii din comuna Negoi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Livezilor din localitate, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Oamenii legii s-au dus la locul accidentului și au stabilit că Ionuț Lucan, de 23 de ani, din comuna Urzicuţa, care conducea un VW Golf înmatriculat în Bulgaria, a lovit din spate un Citroen condus de Mihai Curcan, de 47 de ani, din Negoi. După producerea accidentului, Lucan „l-a agresat fizic pe celălalt conducător auto, tulburând ordinea şi liniştea publică“, după cum au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj. Mai mult decât atât, același Ionuț Lucan a lovit cu picioarele mașina condusă de Mihai Curcan.
Oamenii legii mai spun că Lucan nu s-a liniștit nici după ce polițiștii au ajuns la locul accidentului, așa că a fost încătușat. „La sosirea echipajului de poliţie, tânărul a continuat să se manifeste violent, fapt ce a determinat ca poliţistul să procedeze la imobilizarea şi încătușarea acestuia și, întrucât emana vapori de alcool, a fost condus la Spitalul din Băilești, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, au mai precizat polițiștii doljeni. Ulterior, în urma verificărilor, s-a mai stabilit că tânărul de 23 de ani nici măcar nu avea permis de conducere.
Ulterior, doljeanul a fost dus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Rast, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, lovire şi alte violențe, tulburarea ordinii şi liniștii publice, distrugere și refuzul recoltării de probe biologice.
În cursul zilei de joi, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, Ionuț Lucan a fost dus la Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele lui un mandat pe o perioadă de 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă a inculpatului Lucan Ionuţ. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Lucan Ionuţ pe o durată de 30 de zile, începând cu 18.08.2016 până la 16.09.2016, inclusiv“, se arată în hotărârea instanței din Băilești. Hotărârea Judecătoriei Băilești nu este definitivă și poate fi contestată de inculpat.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version