Acasă Local Dolj Dezbaterea „Craiova Caută Primar“ (II), în această seară la Alege TV

Dezbaterea „Craiova Caută Primar“ (II), în această seară la Alege TV

Alege TV a organizat joi, 17 martie, a doua dezbatere cetățenească din seria „Craiova Caută Primar“. Cetățenii care au răspuns invitației noastre sunt: Șerban Bică (independent), Horațiu Buzatu (Mișcarea Liberală), Dan Cherciu – Alianța „Pentru Craiova“ (M10 – PNȚCD), Mircea Năstase (ALDE) și Luminița Simoiu (independent). Pe parcursul a mai bine de două ore, aceștia au răspuns întrebărilor jurnaliștilor, pe teme legate de dezvoltarea orașului, infrastructură, colaborarea cu cetățenii și mediu. Participanții au oferit soluții interesante și concrete pentru fluidizarea circulației, spațiile verzi și consultarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor. Întreaga dezbatere poate fi urmărită în această seară la Alege TV, începând cu ora 18.30. Nu plecați din fața televizoarelor, pentru că înregistrarea va fi difuzată în episoade pe parcursul întregii seri, iar în pauze veți putea urmări cele mai importante știri ale zilei.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version