Acasă Local Dolj Elevă acuzată că a furat aproape 25.000 de lei din casa unei...

Elevă acuzată că a furat aproape 25.000 de lei din casa unei colege

O minoră de 16 ani din orașul Filiași este acuzată de polițiștii doljeni că a furat aproape 25.000 de lei din apartamentul unei colege, iar în perioada sărbătorilor i-a cheltuit aproape pe toți la munte și la cumpărături.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj spun că, ieri-dimineață, ofițerii din Filiași au reușit să rezolve cazul unui furt mai puțin obișnuit. La începutul lunii ianuarie, un bărbat din localitate a depus o plângere în care a sesizat faptul că, în perioada 21-31 decembrie 2015, i-au dispărut din casă sumele de 2.300 de euro şi 14.000 de lei, în total fiind vorba de aproximativ 24.350 de lei.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că furtul a fost comis de o colegă a fiicei bărbatului, o minoră de 16 ani din Filiași. Într-una dintre vizite, aceasta din urmă a observat că părinții colegei sale țin banii în șifonier, într-o cutie de pantofi. Știind că înainte de sărbători colega sa pleacă la țară împreună cu părinții, cu ocazia altei vizite, minora a furat un rând de chei de la apartament. Pe 23 decembrie, când nu era nimeni acasă, fata a intrat în apartament și a luat toți banii pe care i-a găsit. „Ulterior comiterii furtului, minora a împrumutat sume de bani mai multor persoane, iar o altă parte a folosit-o pentru achiziţionarea de bunuri proprii şi în deplasările pe care le-a făcut la munte în perioada sărbătorilor de iarnă“, au explicat reprezentanții IPJ Dolj.
Fata și-a cumpărat un telefon scump, haine și încălțăminte, a mers la munte, unde a achitat și consumația prietenilor, iar o parte din bani i-a împrumutat. Ieri-dimineață, polițiștii au bătut la ușa elevei, iar în urma percheziției au descoperit cheile de la apartamenul colegei sale, dar și suma de 1.050 de euro, bani pe care nu reușise să îi cheltuiască încă. Oamenii legii au mai precizat că minora este cercetată în stare de libertate într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version