Acasă Local Dolj Bulzeștiul se modernizează

Bulzeștiul se modernizează

Așa arată Grădinița din Bulzești (Foto: Claudiu Tudor)

Comuna în care s-a născut Marin Sorescu se modernizează. În Bulzești, cele mai multe străzi au fost asfaltate, iar lucrările la sistemul de alimentare cu apă s-au încheiat și urmează cele pentru canalizare. Tot aici, școala a fost modernizată și a fost construită o grădiniță.
În cele zece sate ale comunei Bulzești trăiesc mai puțin de 1.500 de oameni. Cei mai mulți sunt bătrâni, dar care trăiesc timpuri noi. Nu se mai duc cu gălețile la fântână, pentru că, de ceva timp, au sistem de alimentare cu apă. Se lucrează și la asfaltarea drumurilor. După o viață în care localnicii au urcat și au coborat colinele pe poteci, situația s-a schimbat. „Am modernizat infrastructura rutieră. Am finalizat proiectul de alimentare cu apă început în 2011. Acum urmează să depunem proiectul pentru obținerea finanțării pentru canalizare. Și ne dorim să continuăm asfaltarea drumurilor. Mai avem de asfaltat cam 20 de la sută“, a spus Gin Sorescu, primarul comunei Bulzești.

90% din suprafețele de pământ sunt date în arendă

Autoritățile locale din comuna Bulzești au investit și în alte domenii precum învățământul și sănătatea. Aici, de patru ani există cabinet stomatologic pentru care primăria a pus la dispoziție spațiul. Iar în Școala Gimnazială „Marin Sorescu“ a fost amenajată o sală de sport, un laborator de biologie, dar și o bibliotecă având 6.500 de volume. Acum se lucrează la un teren de sport.
În Bulzești, principala îndeletnicire a locuitorilor, ca în majoritatea așezărilor din mediul rural, rămâne agricultura. 90% din pământul localnicilor de la Bulzești este dat în arendă, dar tocmai acest lucru a permis dezvoltarea comunei. „Sunt destul de multe societăți care au luat în arendă terenurile de la proprietari și pământul este muncit în proporție de 90 la sută. Ei au mai și angajat persoane din zonă“, a spus Gin Sorescu, primarul comunei Bulzești.

A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.
Exit mobile version