Acasă Local Fostul viceprimar din Orşova, repus în funcţie de Tribunalul Mehedinţi

Fostul viceprimar din Orşova, repus în funcţie de Tribunalul Mehedinţi

Fostul viceprimar al municipiului Orşova, Constantin Negulescu, a revenit în funcţie, după ce a obţinut în instanţă suspendarea hotărârii prin care a fost demis, iar formaţiunea care îl susţine în prezent a obţinut majoritatea în Consiliul Local.
În data de 30 septembrie 2014, Constantin Negulescu a fost schimbat de consilierii social-democraţi care deţineau la acea dată majoritatea în consiliul local Orşova. Tribunalul Mehedinţi a anulat hotărârile de numire a consilierului social-democrat Marius Stoica în această funcţie, dar şi de demitere a lui Constantin Negulescu, astfel că azi, acesta s-a întors pe funcţie.
„Începând de astăzi am început activitatea, am preluat problemele, am avut o discuţie cu domnul primar şi astăzi la orele 14.30, vom avea o discuţie legată de bugetul local pe 2015, o discuţie cu consilierii municipali înainte de a vorbi, în şedinţa ordinară, despre aprobarea lui. La Orşova, la ora actuală, avem şi o majoritate în CL care va asigura şi o stabilitate, dar în acelaşi timp şi o conlucrare eficientă împreună cu executivul, cu primarul muncipiului, avem10 consilieri PNL”, a declarat luni, Constantin Negulescu.
Negulescu şi-a câştigat mandatul de consilier local pe lista USL din partea Partidului Conservator, astfel că în 2012 el a fost numit viceprimar al Uniunii Social Liberale. A intrat însă în conflict cu PSD-ul şi a fost schimbat din funcţie, iar acum, este membru PNL Mehedinţi. Constantin Negulescu a spus că nu mai are teama că va mai fi obligat să plece din scaunul de viceprimar întrucât structura Consiliului Local Orşova a fost modificată marţi, 27 ianuarie, PNL având zece consilieri, PSD — cinci consilieri şi PLR — doi consilieri.

Exit mobile version