Acasă Local Cod Galben de ninsori şi vânt în 22 de judeţe

Cod Galben de ninsori şi vânt în 22 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare der Cod Galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite în zona de munte încerpând de pe 11 ianuarie, ora 15.00, pînă pe 12 ianuarie ora 12.00.
În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor depăşi 80…90 km/h la rafală, viscolind şi troienind zăpada.

În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45….55 km/h, iar în Oltenia se vor atinge 60…70 km/h la rafală. Vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi în sud şi sud-est. Vor fi condiţii de polei.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version