Acasă Local Dolj Craiova: Un bărbat a murit în incendiul din propriul apartament

Craiova: Un bărbat a murit în incendiul din propriul apartament

Un apartament de pe strada Ion D. Sârbu din Craiova a luat foc din cauza neglijenţei proprietarului, care a dormit cu o lumânare aprinsă într-o cameră din locuinţă. Proprietarul a fost găsit decedat.

Detaşamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiului izbucnit la apartamentul cetăţeanului Ion B., în municipiul Craiova, pe strada I.D. Sârbu.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la holul și una din camerele apartamentului cu posibilități de propagare la restul apartamentului.
În urma incendiului, proprietarul apartamentului a suferit arsuri de gr. II-III la nivelul trunchiului și membrelor, fiind găsit decedat. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații închise, pentru că proprietarul a adormit cu o lumânare aprinsă în camera sa. În urma incendiului au ars deşeuri textile, mobilierul dintr-o cameră şi holul apartamentului pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp şi 300kg obiecte de îmbrăcăminte.

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 2 incendii și 24 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version