Acasă Local Olt: Secţia de Cardiologie a SJU Slatina riscă să rămână fără medici

Olt: Secţia de Cardiologie a SJU Slatina riscă să rămână fără medici

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Puţinii medici care lucrau în Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean (SJU) Slatina au demisionat în bloc, nemulţumiţi de volumul mare de muncă. Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta Nouă, cardiologii au anunţat că nu se vor mai prezenta la spital începând cu data de 20 noiembrie, dacă nu se rezolvă situaţia cu linia de gardă.

Doar trei medici lucrează cu normă întreagă la Secţia de Cardiologie a SJU Slatina – este vorba de doctorii Andriţoiu, Iovănescu şi Dorobanţu, în timp ce medicii Boeru şi Paraschiva sunt angajaţi aici cu jumătate de normă. Problemele pe secţie s-au acutizat după plecarea în concediu medical a cardiologului Iovănescu, iar medicii de pe secţie au ajuns în imposibilitatea de a acoperi liniile de gardă. Nemulţumiţi de această situaţie, toţi doctorii de pe Secţia de Cardiologie şi-au depus în bloc demisiile, încercând să constrângă conducerea spitalului să găsească rapid o soluţie pentru acoperirea liniilor de gardă.

Managerul spitalului propune o soluţie

Managerul SJU Slatina, Andrei Iordache, spune că a găsit o soluţie pentru rezolvarea acestei crize de la Cardiologie şi a solicitat sprijinul specialiştilor de pe Secţia de Medicină Internă, singurii care ar putea, conform legii, să asigure o gardă pe secţia responsabilă cu îngrijirea cordului. „Am dat o decizie de unificare a celor două gărzi de pe Secţia Medicală cu cei de pe Cardiologie. Vor asigura o linie de gardă comună, care va fi coordonată de doctorul Andriţoiu, împreună cu doctorii Stănculescu şi Iovănescu. Această decizie se va aplica începând cu 20 noiembrie”, a spus Iordache. Numai că medicii internişti nu sunt încântaţi de această decizie care îi trimite în linia de gardă de la Cardiologie, pentru că nu vor să-şi asume riscurile.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version