Acasă Local Biciclist ucis într-un plug

Biciclist ucis într-un plug

Un biciclist, de 42 de ani, şi-a pierdut viaţa joi, în jurul prânzului, în urma unui accident violent produs pe DJ 606 B, în localitatea doljeană Botoşeşti-Paia, de şoferul unei Dacii. 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Dolj au precizat că, joi, Cornel Oprea, de 42 de ani, din Botoşeşti-Paia, care circula în localitate pe bicicletă, a fost lovit din spate de o Dacie condusă în aceeaşi direcţie de mers de Mircea Dâlgoci, de 36 de ani, din Craiova. În urma impactului, biciclistul a fost proiectat în plugul unui tractor staţionat pe marginea drumului şi a murit pe loc.
Şoferul Daciei a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că acesta nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. În urma primelor cercetări făcute de poliţiştii Serviciului Rutier Dolj, s-a stabilit că responsabil de producerea accidentului este şoferul Daciei, care nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de biciclist atunci când a încercat să-l depăşească. Poliţiştii doljeni au precizat că în acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version