Acasă Local Dinel Nuţu, încă arestat

Dinel Nuţu, încă arestat

Magistraţii Judecătoriei Sector 2 Bucureşti au menţinut, săptămâna trecută, arestul preventiv în cazul lui Dinel Nuţu, fost Staicu, judecat împreună cu alţi opt incuplaţi în dosarul „Transgaz“ pentru prejudicierea cu peste 11 milioane de euro a companiei Transgaz Mediaş.
Dinel Nuţu, fostul preşedinte al SIF Oltenia, a fost condamnat în aprilie 2011 la şapte ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, cel al devalizării Băncii Internaţionale a Religiilor. În aceeaşi lună, chiar înainte să fie condamnat definitiv, Dinel Staicu a luat numele soţiei, cel de Nuţu, după care a plecat din ţară. Judecătoria Sector 2 Bucureşti, pe rolul căreia se afla dosarul „Transgaz“, a emis atunci pe numele lui Nuţu un mandat de arestare preventivă, mandat care a fost prelungit de mai multe ori din aprilie 2011 şi până acum.
Pe 28 noiembrie, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv în cazul lui Dinel Nuţu şi a respins ca neîntemeiată cererea de eliberare sub control judiciar formulată de acesta. Următorul termen de judecată a fost fixat de instanţă pentru 9 ianuarie 2013.
Inculpatul poate face recurs împotriva deciziei Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, care se va judeca la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a respins până acum toate recursurile făcute de Dinel.
Reamintim că, pe 22 februarie anul acesta, Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie în anulare formulată de Nuţu, motivând că acesta a fost judecat de două ori pentru aceeaşi faptă şi a anulat condamnarea de şapte ani de închisoare. În acest moment, numai mandatul de arestare din dosarul „Transgaz“ îl mai ţine pe Dinel Nuţu în spatele gratiilor.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version