Acasă Local Scandal cu iz de răzbunare la Liceul „Henri Coandă“

Scandal cu iz de răzbunare la Liceul „Henri Coandă“

La Liceului „Henri Coandă“ din Craiova, scandalul izbucnit în urmă cu câteva săptămâni continuă. Profesorul de limba franceză, Asineta Preduş, care a declarat mass-media că elevii au fost învoiţi toată luna mai pentru a mediatiza un concert organizat de conducerea şcolii, are în prezent contractul de muncă suspendat.

Decizia de suspendare a profesorului a fost luată în Consiliul de Administraţie al şcolii şi are ca motivaţie faptul că „nu a făcut analizele medicale periodice la policlinica cu care şcoala are contract“. Cadrul didactic nu profesa însă fără aviz medical. Deţine, ca şi ceilalţi dascăli, un dosar de analize din februarie 2012, care însă nu este recunoscut de managerul şcolii, Mihai Dragu, „pentru că nu a fost făcut la aceeaşi clinică cu toţi colegii“. Prin urmare, Asineta Preduş a fost scoasă din activitate. Paradoxul este că decizia de suspendare a contractului de muncă a fost dată când aceasta era în concediu medical. „Am intrat în concediu medical pe 29 octombrie pentru spondiloză cervicală şi în aceeaşi zi am primit acasă înştiinţare că am contractul de muncă suspendat prin decizia Consiliului de Administraţie din 25 octombrie, la care am participat şi eu, dar în care nu s-a discutat nimic de acest gen“, a povestit dascălul.

Dosar medical modificat cu pastă corectoare

Asineta Preduş spune că nu se poate duce la policlinica cu care şcoala are contract pe motiv că pe un dosar medical din 2008, făcut cu o clinică contractată de şcoală, în posesia căruia a intrat în acest an, a găsit modificat avizul medicului din apt în inapt. Ştersătura este vizibilă şi este făcută chiar şi peste parafa medicului. Mai exact, peste pasta corectoare apare ştampila altui cadru medical, sub numele căruia se vede nu un cod, ci două. Managerul liceului nu este străin de această poveste. „Doamna profesor a mai fost declarată inaptă medical în 2008, în singurul dosar valabil, pentru că este făcut cu societatea cu care a avut şcoala contract“, a declarat Mihai Dragu. Când vine vorba de ştersăturile de pe acel dosar, acesta spune că „actul a fost păstrat la policlinică. L-a primit în acest an, în luna octombrie, la cererea ei. Şi i-a fost trimis în plic sigilat. Nu avea ştersături. Ce a făcut e poveste. Nu mă interesează“.
Din apt, în inapt este greu de crezut că ar vrea vreun profesor să-şi modifice situaţia medicală. Bizar este şi faptul că, dacă era inaptă, clinica nu a comunicat nimic în acest sens către unitatea de învăţământ, iar cadrul didactic şi-a continuat actrivitatea, fără a i se suspenda contractul.

Directorul nu o mai lasă la clasă

Din 2009, profesorul de limba franceză nu şi-a mai făcut analizele la policlinica indicată de şcoală, ci la alte policlinici avizate pentru investigaţii de medicina muncii. La toate controalele a fost declarată aptă şi rezultatele nu au fost contestate de conducerea unităţii de învăţământ. Acum însă analizele nu îi sunt recunoscute. Dacălul spune că este vorba de răzbunarea directorului, pentru că a făcut public scandalul cu învoirea elevilor. Acesta se apără cu altă explicaţie. „Nu puteam să le contestăm pentru că până acum angajator era şi şcoala, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. De anul acesta, angajator este doar şcoala şi nu se acceptă dosarele făcute la alte policlinici. Domnişoara Preduş nu va intra la clasă până nu îşi rezolvă problema“, susţine vehement directorul Mihai Dragu. Situaţia este destul de complicată, căci suspendarea i-a fost dată când era în concediu medical, care se va termina pe 8 noiembrie, ceea ce înseamnă că nu este valabilă. Cu toate aceste, directorul nu îi va da acces la clase. „Când se va hotărî, trebuie să apeleze conducerea şcolii, pentru a i se fixa data şi ora la care să se prezinte la analize“, a mai spus Dragu. Procedura de programare nu a mai fost folosită de nici un manager de liceu din Craiova.

Exit mobile version