Acasă Local Personalitatea săptămânii – Buster Keaton

Personalitatea săptămânii – Buster Keaton

Buster Keaton, născut la 4 octombrie 1895, a fost un actor și regizor american. Celebru pentru filmele sale mute și pentru expresia sa stoică și imperturbabilă, a fost poreclit „Marele chip de piatră“, fiind considerat „omul care n-a râs niciodată“. Keaton a fost plasat pe locul șapte în clasamentul celor mai mari regizori din toate timpurile, alcătuit de revista Entertainment Weekly. În 1999, Institutul American de Film l-a plasat pe Keaton pe locul 21 în clasamentul celor mai mari actori din toate timpurile. Criticul Roger Ebert a scris despre „perioada extraordinară a lui Keaton dintre 1920 și 1929, când a muncit fără întrerupere la o serie de filme care au făcut din el, se poate spune, cel mai mare actor-regizor din istoria filmului“. Un sondaj mondial realizat de Sight & Sound în 2002 a plasat filmul „Generalul“ pe locul 15 în clasamentul celor mai bune filme din istorie. Aici au mai apărut trei filme ale lui Keaton: „Ospitalitatea noastră“, „Sherlock, Jr.“ și „Navigatorul“. Povestea vieţii lui Buster Keaton a fost spusă în filmul autobiografic „The Buster Keaton Story“, regizat de Sidney Sheldon şi lansat în 1957. Doi ani mai târziu, omul de film a primit un Oscar pentru activitatea lui în domeniul filmelor de comedie, dar şi recunoaşterea pe care o merita pe deplin. Buster Keaton a încetat din viaţă în 1966, la vârsta de 70 de ani, din cauza unui cancer pulmonar.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version