Acasă Local Disponibilizări pentru ortaci, maşini de lux pentru şefi

Disponibilizări pentru ortaci, maşini de lux pentru şefi

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) va închiria 42 de autoturisme de lux cu şofer cu tot, pentru transportul personalului cu funcţii de conducere. Valoarea contractului este de aproape 340.000 de euro, iar licitaţia va avea loc pe 14 ianuarie.

În timp ce minerilor din Oltenia li se pregătesc disponibilizări, administraţia Societăţii Naţionale a Lignitului cheltuieşte sute de mii de euro pe autoturisme de teren pentru directori. Direcţia de Achiziţii Publice, prin Biroul atribuire contracte lucrări, a întocmit documentaţia şi caietul de sarcini pentru o licitaţie publică pentru închirierea a 42 de maşini cu şofer cu tot. Licitaţia a fost anulată la sfârşitul anului trecut şi reprogramată pentru data  de 14 ianuarie, când vor fi deschise ofertele depuse de mai multe societăţi de transport. Valoarea contractului este de 1.439.910 lei, aproximativ 340.000 de euro. Cu toate că guvernul a anunţat de anul trecut limitarea sau chiar interzicerea unor astfel de achiziţii în sistemul public, conducerea SNLO, companie aflată în subordinea Ministerului Economiei, nu stă pe gânduri când vine vorba de confortul boşilor din minerit. Astfel, pentru fiecare din cele nouă subunităţi subordonate vor fi închiriate câte şapte autoturisme, din care jumătate vor fi maşini de teren. Durata contractului este de 12 luni, iar maşinile vor deservi carierele miniere din Rovinari, Motru şi Husnicioara.
 
Clima, bat-o vina!

În documentaţia întocmită pentru licitaţie, reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia aduc şi argumente în favoarea organizării licitaţiei pentru închirierea celor 42 de autoturisme cu şofer cu tot. Astfel, clima ar afecta starea de sănătate a personalului cu funcţii de conducere: „Clima specifică arealului geografic în care se execută transportul în interesul serviciului al salariaţilor care ocupă funcţii din sau de conducere în subunităţile din cadrul SNL Oltenia SA Târgu Jiu este temperat continentală, cu influenţe mediteraneene, veri moderate cu zile sau perioade caniculare, în care se pot înregistra temperaturi de până la 40 de grade Celsius la umbră, ierni blânde cu zile sau perioade friguroase, în care se pot înregistra temperaturi de până la minus 25 de grade Celsius. Temperatura medie anuală este de 11,5 grade Celsius. Precipitaţiile în cursul anului sunt neuniforme. Factorii climatici maximi care se înregistrează vara sau iarna pot influenţa negativ transportul în interesul serviciului al personalului care ocupă funcţii din sau de conducere în subunităţile din cadrul SNL Oltenia SA Târgu Jiu, astfel, subunităţile companiei şi unităţile de transport trebuie să ia măsuri, de comun acord, astfel încât transportul respectiv să se desfăşoare normal“, se menţionează în documentul amintit. Este interesant cum pot ortacii de rând să vină la serviciu cu microbuze obişnuite, starea de sănătate a minerilor fără funcţii de conducere nefiind, se pare, influenţată de condiţiile climatice din cariere.

Fără comentarii…

În ultimii ani, atât Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, cât şi Complexurile Energetice de la Rovinari şi Turceni au cheltuit milioane de euro pentru astfel de achiziţii. Firmele de profil şi-au umplut conturile, iar directorii s-au deplasat în condiţii de siguranţă deplină la locul de muncă. Unul dintre motivele invocate atunci când au fost întrebaţi de ce închiriază an de an autoturisme de teren cu şofer de tot, în loc să le cumpere, a fost că toate cheltuielile legate de reparaţii, întreţinerea şi combustibilul pentru maşini, precum şi salariile şoferilor ar depăşi sumele cheltuite prin închiriere. Daniel Burlan, directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, fiind plecat vineri la Bucureşti, unde negocia la Ministerul Economiei planul de restructurare a unităţii, plan care prevede disponibilizarea a aproximativ 1.800 de mineri. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Aurică Popescu, a refuzat să comenteze în vreun fel programul de achiziţii publice al SNLO, menţionând următoarele: „Suntem în întrerupere de activitate până pe 10 ianuarie şi nu pot să dau nici un fel de informaţii. După 10 ianuarie, ne-am înţeles, da?!“, a afirmat Aurică Popescu. Nu se ştie încă exact ce se va întâmpla cu programul de lucru al lui Aurică Popescu pe 10 ianuarie, întrucât Federaţia Naţională Mine-Energie, condusă de Marin Condescu, a anunţat intrarea ortacilor în grevă generală. Tot pe 10 ianuarie este aşteptat să sosească la Târgu Jiu şi Ion Ariton, ministrul economiei, în încercarea de a ajunge la un acord cu sindicatele, atât în privinţa grevei generale, cât şi a programului de disponibilizări.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version